BMW MINI Rolls-Royce

BMW i3, primul automobil electric folosit de Poliţia Română.

28.07.2016


Începând de astăzi, timp de o lună de zile, bucureștenii și turiștii care aleg ca destinație orașul nostru, vor întâlni în trafic, prima autospecială electrică folosită de Poliția Capitalei.

Prin acest experiment, Poliția Capitalei intră pe harta polițiilor din capitalele lumii care folosesc autospeciale electrice în cadrul forţelor de poliţie urbană.

Autospeciala este din aceeași categorie de automobile electrice BMW, folosite la nivel global de către poliţia din Anglia, Austria, Elveţia, Germania, Italia și departamentul de poliţie din Los Angeles.

 

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a acceptat propunerea venită din partea Automobile Bavaria Group, ca timp de o lună de zile, polițiștii bucureșteni să testeze un autoturism BMW i3, special echipat pentru forţele de poliţie.

Astfel, bucureștenii și turiștii care aleg ca destinație Capitala României vor putea să vadă autospeciala, în cele mai importante zone din București. 

 

Autospeciala este un automobil electric, cu patru locuri,  având o putere de 170 cp, cu o autonomie estimată la o utilizare zilnică la 200 km, fiind prevăzut cu sisteme optico-acustice, destinate activităţilor de poliţie rutieră.

BMW i3 este folosit la nivel global de către poliţiile din Geneva, Londra, Los Angeles, München, Roma sau Viena. Acest experiment deschide drumul către servicii moderne de mobilitate, orientate către dezvoltare durabilă şi politici non-poluante.

 

“De peste 22 de ani Automobile Bavaria Group a oferit o mare varietate de automobile speciale dedicate autorităţilor din România, în calitate de Centru de Competenţă pentru Vânzări Speciale BMW, singurul de acest fel din ţară. Am susţinut introducerea autospecialei BMW i3 în Bucureşti pentru teste deoarece s-a dovedit a fi cea mai potrivită maşină pentru servicii de mobilitate în orașele aglomerate cu un nivel ridicat de poluare. Dorim să sprijinim în România o adoptare cât mai rapidă a practicilor şi tehnologiilor ecologice, ceea ce înseamnă economie de bani şi resurse. Vom susţine astfel de programe atât la nivelul oraşului Bucureşti cât şi în ţară.” a declarat Michael Schmidt, Preşedintele Automobile Bavaria Group.

 

Informaţii de background:

 

BMW i3 este un automobil electric ce se remarcă printr-o serie de inovaţii absolute în industria de automobile, dintre care se distinge arhitectura LifeDrive, care combină un şasiu din aluminiu cu o structură a caroseriei din fibră de carbon. Toate eforturile în dezvoltarea BMW i3 au urmărit două direcţii importante – o masă redusă, pentru autonomie crescută şi preocuparea consecventă, în fiecare detaliu, pentru un automobil cu un impact real minim asupra mediului, nu doar în ceea ce priveşte emisiile locale.

 

 

 

Despre Automobile Bavaria Group

Automobile Bavaria Group este cea mai mare reţea de dealeri BMW din Europa Centrală şi de Sud-Est. Grupul deţine 12 dealeri BMW în România, trei centre MINI de vânzări şi service şi singurul service Rolls-Royce în sud-estul Europei. Automobile Bavaria Group este singurul Centru de Competenţă pentru Vânzări Speciale BMW din România, având exclusivitate în furnizarea de automobile speciale BMW pentru autorităţi şi misiuni diplomatice. Automobile Bavaria Group este singurul dealer BMW M din Bucureşti, reprezentând cu mândrie “cea mai puternică literă din lume”.

 

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

 

Automobile Bavaria Group

 

Cristian Păsărică

 

Tel: + 40 725 351903; 0746 164117

Mail: cristian.pasarica@automobilebavaria.ro