BMW MINI Rolls-Royce

Descoperă Haferland, un ţinut necunoscut în România. Invitaţie la distracţie şi la cultură, în august 2014.

03.06.2014

Peste 5000 de turişti sunt aşteptaţi la Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării acestei regiuni din România. Aflat la a doua ediţie, evenimentul va avea loc în perioada 15 - 24 august 2014 şi include atât manifestări cultural - artistice, cât şi celebrarea restaurării unor clădiri de patrimoniu. La sărbătoarea din Ţara Ovăzului, traducerea în limba română pentru denumirea dată regiunii Haferland, românii si sasii pot să vadă tradiţii autentice ori să viziteze  mai multe localităţi pitoreşti din ţinut. Pe lângă localităţile bine-cunoscute deja, precum Viscri, Sighişoara şi Rupea, toţi cei care vor ajunge aici în august vor descoperi locuri de poveste din Criţ, Saschiz, Buneşti, Meşendorf şi Roadeş. Mai mult, aceştia vor putea participa, pe parcursul celor 10 zile de manifestări, la concerte în aer liber, slujbe religioase, concerte de orgă, picnicuri, drumeţii prin pădure şi trasee cu bicicleta, precum şi alte activităţi de petrecere a timpului liber. Fundaţia Michael Schimdt, unul dintre organizatori, este implicată în mod direct în dezvoltarea acestui proiect la nivel regional, împreună cu Fundaţia Peter Maffay şi alte organizatii nonguvernamentale.

 

Vino să descoperi un ţinut din Transilvania cândva locuit de saşi. Un neam harnic şi ingenios care ne-a lăsat biserici întărite şi castele, cetaţi şi tradiţii. 


Anul acesta le sărbătorim amintirea şi ne bucurăm de intoarcerea urmaşilor lor pentru o săptămână de evenimente culturale, concerte, petreceri şi expediţii turistice, la care şi românii sunt invitaţi!